Politica de confidenţialitate

Politica de confidențialitate completă

Citește politica de confidențialitate integrală
 

Despre noi și această politică

Domeniul de aplicare al acestei Politici de confidențialitate

Această Politică de confidențialitate descrie modul în care companiile Sony Interactive Entertainment pot colecta și prelucra informații definite ca informații personale de legea din țara sau regiunea ta („IP” sau „Informații personale”), atunci când interacționezi cu PlayStation prin site-urile noastre, produsele noastre, serviciile noastre sau alte activități online („Servicii”).

Cine suntem

Experiența completă PlayStation îți este oferită de companiile Sony Interactive Entertainment („SIE”, „noi”, „nostru/noastră/noștri/noastre” și „nouă”). Compania SIE specifică ce controlează IP colectate atunci când interacționezi cu PlayStation prin Serviciile noastre este menționată mai jos. Dacă ai un cont pentru PlayStation, compania SIE care controlează IP asociate acelui cont va depinde de țara sau regiunea în care este înregistrat contul tău. În funcție de Serviciile pe care le utilizezi, studiourile proprii sau terțe care dezvoltă jocuri pentru PlayStation pot, de asemenea, să controleze IP colectate. Poți găsi o listă a acestor studiouri la https://www.playstation.com/corporate/playstation-studios/.

Pentru regiunea Americilor, Sony Interactive Entertainment LLC.

Pentru Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Australia, Noua Zeelandă sau India, Sony Interactive Entertainment Europe Limited și filiala sa deținută în totalitate, Sony Interactive Entertainment Network Europe Limited.

Pentru Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, Indonezia, Japonia, Malaysia, China continentală, Filipine, Singapore, Coreea de Sud, Regiunea Taiwan sau Thailanda, Sony Interactive Entertainment Inc.

Informații personale pe care le colectăm sau primim

Informații personale pe care le colectăm despre tine

Colectăm și primim IP de la și despre tine prin diferite mijloace, așa cum este descris mai jos.

Informații personale pe care ni le furnizezi

Colectăm IP pe care ni le furnizezi direct, cum ar fi atunci când le introduci pe site-ul nostru web sau le incluzi într-un e-mail pe care ni-l trimiți. Acestea includ:

  • Înregistrarea sau crearea unui cont pentru PlayStation („Cont”), unde furnizezi IP cum ar fi: informații de contact (de ex., nume, adresă de e-mail sau de reședință, țară sau regiune și număr de telefon); informații despre administrarea contului (de ex., nume de utilizator și parolă); informații despre facturare (de ex., numărul cardului de plată și adresa de facturare); data nașterii; și informații despre profil (de ex., fotografie de profil și limbi).
  • Procese de asistență tehnică și pentru clienți, unde îți putem solicita să furnizezi informații de contact și informații legate de problema despre care ne contactezi. De asemenea, putem înregistra apelurile pe care le efectuezi către sau le primești de la Asistența PlayStation.
  • Caracteristici ale Serviciului, unde putem colecta IP pe care le introduci. De exemplu, atunci când utilizezi caracteristici precum mesageria vocală sau text, sondaje, conținut generat de utilizatori, fluxuri de activități sau rețele sociale, colectăm IP. Atunci când dorești să postezi o recenzie sau pe un blog, conținutul pe care îl furnizezi pentru postarea sau recenzia respectivă poate conține IP pe care le colectăm și apoi le afișăm.
  • Alte procese comerciale, în care poți furniza IP cum ar fi numele, adresa de e-mail, ID-ul online și IP colectate sub formă de text liber. De exemplu, dacă participi la sondaje de cercetare de piață, testări beta și alte testări ale utilizatorilor, concursuri, promoții sau evenimente, sau ești de acord să primești comunicări de marketing de la noi.

Te rugăm să te asiguri că orice IP pe care le furnizezi sunt corecte și actuale. Dacă te contactăm cu informații importante despre Contul tău, ți le vom trimite folosind informațiile de contact pe care le-ai furnizat (inclusiv notificările de securitate și confidențialitate ale Contului). Poți verifica și actualiza o parte din IP pe care ni le-ai furnizat oricând, în Gestionare cont.

Colectarea automată a Informațiilor personale

Colectăm automat IP despre modul în care utilizezi Serviciile noastre. Acestea includ:

Console și alte dispozitive

De fiecare dată când utilizezi o consolă PlayStation sau accesezi Serviciile noastre pe alte dispozitive (cum ar fi un telefon mobil sau un PC), putem colecta automat IP despre utilizarea acelui dispozitiv și a Serviciilor pe care le folosești și le putem combina cu alte IP. Datele IP pe care le colectăm de pe dispozitivele pe care le utilizezi includ:

  • identificatori de dispozitiv precum ID-ul consolei PlayStation, ID-urile dispozitivelor mobile, ID-urile cookie sau numărul de serie; 
  • identificatori de rețea, cum ar fi adresa IP și adresa MAC;
  • tokenuri de autentificare în cont care te ajută să nu fie necesar să te conectezi la contul tău în mod repetat; 
  • conținut și reclame descărcate pe dispozitivul tău pentru serviciile online pe care le accesezi; 
  • trofee, scoruri și clasări obținute online și offline; 
  • înregistrări ale gameplay-ului de pe ecran, acțiuni din joc, navigarea în meniuri și alte acțiuni întreprinse în cadrul jocurilor;
  • informații despre dispozitivul pe care îl utilizezi, despre orice periferice conectate (cum ar fi controlere și căști VR) și modul în care le-ai configurat; 
  • informații despre cum utilizezi software-ul instalat pe dispozitivul tău, cum ar fi data și ora de utilizare, ce jocuri joci sau ce muzică redai, ce conținut răsfoiești, partajezi sau descarci, ce servicii accesezi și pentru cât timp, inclusiv cât de des utilizezi chatul și alte aplicații de comunicare; 
  • acțiunile pe care le întreprinzi în cadrul jocurilor, aplicațiilor sau site-urilor; 
  • erori software și detalii despre timpii de încărcare. Dacă ai activată setarea „Raportează automat erorile de software de sistem”, informații detaliate despre eroare, inclusiv capturi de ecran și videoclipuri captate înainte de eroare.
  • informații despre sistemul de operare și configurația dispozitivului tău, care pot include versiunea sistemului, setările de securitate active, preferințele de fus orar și limbă, de cât timp rulează dispozitivul, informații despre performanța hardware, dacă dispozitivul rulează aplicații care interferează cu gameplay-ul și informații de bază despre fișierele jocurilor și ale software-ului asociat (cum ar fi dimensiunea și locația fișierului).

Dacă îți folosești consola PlayStation offline, putem colecta IP de pe dispozitivul tău data viitoare când te conectezi la internet. De exemplu, dacă ai jucat un joc sau o aplicație offline, putem stoca IP despre acea sesiune pe dispozitivul tău și colecta aceste IP data viitoare când te conectezi la internet, în scopurile descrise în această Politică de confidențialitate, inclusiv pentru a-ți oferi Serviciile noastre.

În funcție de regiunea ta, pentru jocurile și aplicațiile lansate după martie 2018 este posibil să ți se ofere opțiuni care controlează colectarea noastră de IP. Pentru informații suplimentare despre aceste opțiuni, consultă secțiunea Alegerile și drepturile tale din această Politică de confidențialitate de mai jos.

Cont

De fiecare dată când te conectezi la Contul tău și accesezi Serviciile noastre, putem automat:

  • să colectăm IP despre utilizarea PlayStation și a Serviciilor noastre; 
  • să îți înregistrăm activitatea pe serverele noastre PlayStation. De exemplu, putem primi identificatoare de dispozitiv și de Cont, cum ar fi ID-ul tău online PlayStation (numele de utilizator) și ID-ul contului (numărul unic asociat Contului tău).
  • să colectăm detalii despre conținutul, reclamele și alte informații pe care le soliciți și le primești de la serverele noastre (cum ar fi conținut PlayStation, trofee, conținut generat de alți utilizatori și liste de prieteni) și modul în care interacționezi cu acestea; mesajele pe care le trimiți și le primești, inclusiv conținutul lor; ce conținut și aplicații adaugi în „coșul” tău pe PlayStation Store; și informații despre tranzacții, cum ar fi ce cumperi.

Jocuri

De fiecare dată când joci un joc dezvoltat și/sau publicat de noi, de o altă companie Sony Interactive Entertainment sau de un editor de jocuri terț, putem automat:

  • să colectăm IP despre utilizarea acelui joc; 
  • să îți înregistrăm activitatea pe serverele noastre de joc. De exemplu, putem primi identificatoare de dispozitiv și Cont, cum ar fi ID-ul online PlayStation, IP despre modul în care utilizezi jocurile noastre și cu/împotriva căror jucători joci.

Cookie-uri și tehnologii similare

Dacă interacționezi cu Serviciile noastre, comunicările de marketing sau publicitatea (pe site-urile și serviciile noastre sau ale unor terți), îți putem înregistra automat activitatea prin utilizarea cookie-urilor (care sunt fișiere text mici stocate pe computerul tău) sau a tehnologiilor similare, cum ar fi semnalizatoare web sau pixeli de urmărire. Aceste tehnologii ne permit să te recunoaștem și să ținem minte vizita și preferințele tale. Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a oferi Serviciile noastre, inclusiv pentru a monitoriza, a securiza și a întreține Serviciile, a detecta și a preveni frauda, a analiza și îmbunătăți Serviciile noastre și în scopuri publicitare.

Informații personale pe care le primim de la terți

Este posibil să primim IP din surse terțe și să le combinăm cu IP pe care le colectăm deja de la tine. De asemenea, putem colecta IP din servicii terțe disponibile public, inclusiv de la cele care partajează conținut generat de utilizatori. Vom gestiona IP în conformitate cu această Politică de confidențialitate. IP pe care le primim din surse terțe includ:

  • IP de la companii de jocuri și rețele sociale cu care îți asociezi Contul, care susțin Serviciile noastre sau ale căror servicii le accesezi în timp ce ești conectat la Contul tău;
  • IP de la alte persoane, de exemplu dacă cineva interacționează cu tine sau cu conținutul tău pe Serviciile noastre, trimite un raport de comportament inadecvat sau furnizează altfel IP despre tine; 
  • IP de la terți care ne furnizează servicii, de exemplu informații de la furnizorii de servicii antifraudă pentru a ne ajuta să identificăm comportamentul fraudulos, informații despre activități suspectate a fi ilegale sau malițioase de la forțele de ordine sau informații despre activitatea ta pe serviciile terțe cu care interacționezi (de la acele servicii) sau de la furnizori de servicii de marketing sau de măsurare;
  • informații de plată actualizate furnizate de instituții financiare sau procesatori de plăți, de exemplu atunci când cardul tău de plată expiră, pentru a te ajuta să menții cardurile de plată la zi în Contul tău.

Utilizarea Informațiilor personale

Cum folosim Informațiile personale pe care le colectăm sau primim

Această secțiune explică modul în care folosim IP pe care le colectăm sau le primim despre tine. Vom folosi IP doar când avem o bază legală pentru a face acest lucru. Bazele legale pe care ne bazăm depind de țara în care a fost creat contul tău, de tipul de relație pe care îl avem cu tine și de modul în care interacționăm cu tine. Aceste baze legale includ următoarele:

  • pentru a ne îndeplini relația contractuală cu tine și a-ți oferi produsele și serviciile noastre; de exemplu, atunci când faci o achiziție în PlayStation Store, prelucrăm IP pentru a încasa plata și a-ți livra achiziția;
  • pentru a ne îndeplini interesele legitime, sau pe cele ale unei terțe părți în conducerea și gestionarea afacerii noastre și a relației cu tine, așa cum este descris în această Politică de confidențialitate; de exemplu, ne bazăm pe interese legitime pentru a detecta și preveni frauda, utilizarea neautorizată a Serviciilor noastre și alte activități dăunătoare sau ilegale, inclusiv prin examinarea rapoartelor trimise de alți utilizatori PlayStation, pentru a ne îmbunătăți produsele și serviciile, inclusiv prin efectuarea de analize și raportări de afaceri în legătură cu modul în care utilizezi Serviciile noastre și orice probleme pe care le-ai putea întâmpina, și pentru a partaja informații cu alte companii din Sony Group Corporation acolo unde este necesar pentru a sprijini securitatea Serviciilor noastre;
  • pentru a ne îndeplini obligațiile legale în conformitate cu legile aplicabile, inclusiv pentru a ne conforma cerințelor de raportare financiară;
  • când ne-ai oferit consimțământul pentru a-ți prelucra IP într-un scop specific, inclusiv pentru a-ți trimite mesaje de marketing și reclame personalizate; Atunci când îți prelucrăm IP pe baza consimțământului, îți poți retrage consimțământul oricând. Vezi secțiunea Alegerile și drepturile tale din această Politică de confidențialitate pentru mai multe informații.

Putem combina și prelucra IP pe care le-am colectat despre tine în scopurile explicate în această Politică de confidențialitate.

Servicii

Folosim IP pentru a opera Serviciile noastre. Acestea includ:

  • pentru a oferi și opera Serviciile: de exemplu, vom folosi IP pentru a-ți permite să te conectezi la Serviciile noastre, să faci achiziții, să îți livrăm produsele și Serviciile (inclusiv livrarea fizică, dacă este disponibilă în țara sau regiunea ta), să obții trofee în joc și să interacționezi online cu prietenii;
  • pentru a personaliza Serviciile: de exemplu, îți putem folosi adresa IP pentru a afișa conținut relevant pentru locația ta, pentru a folosi date vocale sau text în vederea oferirii de setări de accesibilitate, sau pentru a personaliza recomandările sau modul în care îți sunt prezentate Serviciile;
  • pentru a te proteja și a menține Serviciile sigure: de exemplu, putem verifica dacă IP pe care le-ai furnizat sunt corecte sau putem solicita IP suplimentare (cum ar fi documente de identitate sau informații despre achiziții) pentru a-ți confirma vârsta, identitatea sau dacă ai achiziționat un produs pentru care lași o recenzie și vom prelucra IP pentru a detecta și a preveni activitățile și tranzacțiile frauduloase;
  • pentru a dezvolta, a înțelege, a îmbunătăți și a spori Serviciile noastre și experiența ta, precum și pentru a dezvolta și a îmbunătăți tehnologiile: de exemplu, putem folosi IP pentru a dezvolta și a optimiza interfețele cu utilizatorul, performanța jocurilor sau noi tehnologii, inclusiv dezvoltarea și antrenarea de modele de inteligență artificială și învățare automată.

În plus, putem folosi informații care nu te identifică individual (cum ar fi informații anonimizate sau agregate) în scopuri comerciale, operaționale, analitice sau în alte scopuri.

Moderare și siguranță

Deși ne străduim să asigurăm securitatea Serviciilor noastre și menținem sisteme și procese robuste, te rugăm să ții cont că nu este posibil să monitorizăm continuu fiecare aspect al Serviciilor. Conform Termenelor noastre de furnizare a serviciului, tu și ceilalți utilizatori sunteți obligați să respectați Codul nostru de conduită. Prin urmare, putem monitoriza, revizui și înregistra activitățile tale online, comunicările (inclusiv mesaje, imagini, videoclipuri și comunicări vocale) și conținutul din cadrul Serviciilor noastre, cu scopul de a evalua dacă aceste activități, comunicări și conținut respectă Termenele noastre de furnizare a serviciului, Codul de conduită și orice alte termene sau reguli aplicabile utilizării Serviciilor de către tine (împreună, „Termenele”) sau legea aplicabilă. De asemenea, vom examina rapoartele făcute de tine și de alți utilizatori cu privire la încălcarea Termenelor.

Pentru a face acest lucru, putem folosi tehnologie care detectează automat activitățile online, comunicările și conținutul care ar putea încălca Termenele sau legea aplicabilă („Tehnologie de monitorizare”). Putem folosi și IP pe care le colectăm (așa cum este descris în această secțiune și în alte părți ale acestei Politici de confidențialitate) pentru a îmbunătăți și dezvolta Tehnologia de monitorizare. Putem înlătura sau șterge oricare dintre comunicările și conținutul tău care încalcă Termenele sau legea aplicabilă, putem lua măsuri referitoare la contul sau dispozitivul tău și putem partaja aceste comunicări sau conținut în conformitate cu această Politică de confidențialitate.

Publicitate și analiză

În funcție de setările Contului tău, putem direcționa și personaliza comunicările noastre de marketing și reclamele (inclusiv cele afișate în cadrul Serviciilor noastre și pe site-urile și serviciile terțe) pe baza IP pe care le-am colectat despre tine. Poți observa această personalizare pe PlayStation Store (fie utilizând consola, pe site-ul nostru sau în joc), în comunicările de marketing sau atunci când vizitezi site-urile noastre sau ale terților (cum ar fi site-urile de rețele sociale) care afișează reclame de la noi. Putem folosi aceste date și pentru a măsura performanța site-urilor, reclamelor și campaniilor noastre de marketing, pentru a înțelege cum pot fi îmbunătățite și pentru a plăti sau a fi plătiți pentru plasarea reclamelor. Ai opțiuni pentru a controla modul în care utilizăm IP pentru a personaliza marketingul și publicitatea în setările Contului tău și poți afla mai multe despre acestea în secțiunea Alegerile și drepturile tale din această Politică de confidențialitate.

Juridic și conformitate

Putem folosi datele IP pe care le colectăm pentru auditare, conformitate și scopuri juridice, de exemplu pentru a proteja drepturile și proprietatea Sony, ale partenerilor și clienților săi sau pentru a pregăti evaluări și rapoarte cerute de legea aplicabilă.

Securitate

Putem folosi IP pe care le colectăm și primim în scopuri de securitate pentru a ajuta la protejarea SIE, a ta și a celorlalți, inclusiv pentru:

  • a identifica activități și tranzacții frauduloase; 
  • a preveni abuzul și a investiga și/sau a urmări penal orice potențială amenințare la adresa Serviciilor noastre sau utilizare necorespunzătoare a Serviciilor noastre; 
  • a-ți proteja contul de acces neautorizat, de exemplu prin împiedicarea accesului dacă se încearcă o conectare dintr-o locație nouă;
  • a detecta și a preveni trișatul, interferența cu gameplay-ul online, utilizarea de software neautorizat și alte încercări de a submina integritatea produselor și serviciilor SIE.

Partajarea informațiilor și transferuri

Cu cine partajăm Informațiile personale

Această secțiune explică modul în care putem partaja IP pe care le colectăm cu terțe părți care ne furnizează servicii sau care furnizează jocuri și aplicații în Serviciile noastre, pe care tu le utilizezi. Nu acceptăm și nu vom accepta bani în schimbul partajării de IP.

Furnizori de servicii și parteneri

Partajăm IP cu furnizorii de servicii ai SIE, care sunt persoane sau companii ce oferă servicii care pot include gestionarea IP pentru oricare dintre scopurile descrise în această Politică de confidențialitate, și parteneri, care sunt persoane sau companii cu care SIE lucrează în moduri care pot include gestionarea IP pentru oricare dintre scopurile descrise în această Politică de confidențialitate. Putem partaja IP cu următorii furnizori de servicii și parteneri:

  • organizații financiare și procesatori de plăți pentru a obține plata, a finaliza achiziția ta și a efectua verificări de credit și antifraudă; 
  • editori și dezvoltatori de jocuri, care furnizează unele dintre jocurile pe care le poți juca pe PlayStation, astfel încât să îți poată livra acel conținut în joc și să se asigure că dreptul tău de a accesa acel conținut se reflectă pe diferite platforme de gaming; 
  • furnizori de servicii, aplicații sau site-uri, în scopuri operaționale sau în scopuri suplimentare cu permisiunea ta (cum ar fi atunci când îți asociezi Contul cu un cont terț); 
  • parteneri de securitate și fraudă, pentru a sprijini securitatea Serviciilor noastre și a serviciilor terțe asociate, prevenirea fraudei, detectarea și eliminarea conținutului dăunător și a utilizatorilor care partajează conținut dăunător și pentru a proteja IP; 
  • parteneri de publicitate și promoții, pentru a produce, a personaliza și a livra publicitate, concursuri și promoții legate de servicii sau funcții (inclusiv servicii terțe); 
  • companii din grupul Sony, pentru a-ți oferi conținut, produse sau servicii, inclusiv jocuri, videoclipuri, muzică, software și aplicații software; pentru administrarea sau dezvoltarea comunității; pentru a sprijini diverse procese de afaceri și de securitate; pentru cercetare și dezvoltare; și pentru ca alte companii din grupul Sony să te poată contacta cu privire la produse, servicii sau alte oferte care te-ar putea interesa;
  • parteneri de transfer de afaceri, în legătură cu negocierea și vânzarea afacerii aplicabile, a unei părți a afacerii, sau a anumitor acțiuni și/sau active ori o fuziune corporativă, consolidare, restructurare sau alte schimbări corporative, inclusiv în timpul oricărui proces de verificare prealabilă.

Alți utilizatori

Ești responsabil pentru orice conținut pe care îl partajezi folosind bloguri, chat și caracteristici de mesagerie. Acest conținut va fi accesibil altor utilizatori care pot partaja acele IP mai departe. Îți recomandăm să iei în considerare cu atenție ceea ce partajezi și cu cine îți partajezi datele IP.

Când creezi un Cont, anumite date IP vor face parte din profilul tău public și le vom face accesibile tuturor Conturilor de pe PlayStation, pe internet prin playstation.com și pe unele site-uri, aplicații sau servicii terțe, inclusiv alte servicii și site-uri de gaming în jocurile unde jocul între platforme este activat. Aceste IP includ:

  • ID-ul tău online PlayStation; 
  • declarația „Despre mine”, avatarul, limba, țara sau regiunea și scorurile și statisticile tale din jocuri; și 
  • conținutul pe care l-ai partajat.

Poți controla cum sunt partajate IP cu alți utilizatori folosind setările de confidențialitate. Te rugăm să consulți https://www.playstation.com/support/account/privacy-settings/ pentru mai multe informații.

Putem indexa și utiliza conținutul pe care l-ai partajat public, ca parte a caracteristicilor platformei noastre, precum Ajutorul pentru joc, profilurile PlayStation sau Servicii viitoare. Putem lua măsuri referitoare la orice conținut dăunător pe care îl partajezi, inclusiv așa cum este descris în secțiunea Moderare și siguranță a acestei Politici de confidențialitate.

Guvern și autorități

Putem partaja IP cu organele de aplicare a legii, guvernul și alte autorități în cazul în care considerăm că este rezonabil necesar pentru a respecta o lege, o reglementare sau un proces legal, pentru a detecta, a proteja și a impune siguranța oricărei persoane, a proprietății sale sau a drepturilor sale, pentru a aborda frauda și problemele de securitate și pentru a raporta activități infracționale.

Gestionarea informațiilor personale

Informațiile personale ale copiilor

Dacă nu ai atins vârsta majoratului în țara sau regiunea ta, părintele sau tutorele tău legal („Adult responsabil”) trebuie să îți creeze Contul. Contul tău se numește „Cont de membru copil al familiei”, iar Contul Adultului tău responsabil se numește „Cont de administrator al familiei”. Contul de administrator al familiei poate controla experiența ta, inclusiv ce IP pui la dispoziția altor utilizatori, cu cine poți comunica prin chat și ce jocuri poți juca. Poți găsi mai multe informații la https://www.playstation.com/support/account/playstation-family-account-set-up/.

Te rugăm să îi ceri Adultului tău responsabil să îți explice orice nu înțelegi din această Politică de confidențialitate. De asemenea, poți citi Informațiile de confidențialitate pentru jucătorii tineri pentru a te ajuta să înțelegi cum folosim IP și drepturile tale de confidențialitate asupra IP.

Dacă ești un Adult responsabil, va trebui să îți creezi un cont pentru PlayStation înainte de a putea crea un Cont de membru copil al familiei. Folosind Contul de manager al familiei, poți seta o serie de setări de control parental pentru Conturile de membru copil al familiei de care ești responsabil. Poți, de asemenea, să inviți alți adulți să se alăture. De asemenea, poți utiliza aplicația PlayStation Family pentru a gestiona conturile copiilor tăi. Poți găsi mai multe informații la https://www.playstation.com/ps-family-app/.

Dacă ești un Adult responsabil care creează un Cont de membru copil al familiei, îți recomandăm ca tu și copilul tău să citiți Informațiile de confidențialitate pentru jucătorii tineri pentru a vă ajuta pe amândoi să înțelegeți cum gestionăm IP și drepturile sale. Poți găsi informații de confidențialitate prietenoase pentru copii pe PlayStation 5 la [Setări] > [Ghid și sfaturi, Sănătate și siguranță și alte informații] > [Informații juridice] > [Alte documente] > [Informații de confidențialitate pentru jucătorii tineri] sau pe site-ul nostru la: https://www.playstation.com/legal/privacy-information-for-young-players/

Vom colecta, utiliza și partaja IP colectate de la sau despre copii în conformitate cu practicile descrise în această Politică de confidențialitate, cu următoarele excepții:

IP pe care ni le furnizezi

  • Un Adult responsabil trebuie să furnizeze IP limitate despre copilul său (nume, adresă de e-mail și data nașterii) pentru a crea un Cont de membru copil al familiei.
  • Un copil poate adăuga o adresă la Contul său de membru copil al familiei doar cu aprobarea Adultului responsabil.

IP pe care poți alege să le partajezi

  • Un Adult responsabil poate controla capacitatea copilului său de a utiliza (și de a partaja IP prin) chatul text, chatul de voce, chatul video și alte caracteristici de mesagerie pentru a comunica direct cu alți utilizatori din jocuri, aplicații sau prin intermediul funcțiilor software ale sistemului, prin setarea „Comunicare și conținut generat de utilizator” din Contul de membru copil al familiei.
    • Te rugăm să reții că un Cont de membru copil al familiei poate în continuare: (a) să trimită și să primească mesaje text predeterminate, create de un joc sau o aplicație; (b) să creeze și să vadă numele personajelor, designurile și titlurile de clan din joc ale altor utilizatori; și (c) să utilizeze servicii de comunicare prin intermediul browserului de internet, cu excepția cazului în care nu este necesar pentru Serviciile noastre sau este dezactivat în mod specific.
  • Un Adult responsabil poate controla capacitatea copilului său de a posta sau de a vizualiza conținut generat de utilizatori, inclusiv fotografii, videoclipuri, desene și conținut importat din surse externe (oricare dintre acestea ar putea conține IP) prin setarea „Comunicare și conținut generat de utilizator”. Acest lucru nu va împiedica captura video a gameplay-ului online al unui utilizator cu Cont de membru copil al familiei. 
  • Un Adult responsabil poate fi de acord cu colectarea și utilizarea de către noi a IP ale copilului său fără a consimți la divulgarea noastră către terțe părți, cu excepția cazului în care divulgarea este inerentă Serviciilor noastre.

Când un Adult responsabil îi permite unui Cont de membru copil al familiei să participe la jocuri, chat sau caracteristici cu conținut generat de utilizatori, permite sau consimte, de asemenea, ca SIE să partajeze IP cu editorii jocurilor, aplicațiilor sau serviciilor care încorporează aceste caracteristici, precum și la colectarea IP introduse în astfel de caracteristici de către Contul de membru copil al familiei (de ex., tastarea textului în caracteristica de chat).

Dacă descoperi că al tău copil, cu vârsta sub majorat în țara sau regiunea ta, a creat un Cont pentru adulți, odată ce verificăm că ești părintele copilului (Adultul responsabil), îți putem oferi acces și control asupra contului copilului sau, în funcție de țara și regiunea ta, putem transforma contul de adult într-un Cont de membru copil al familiei.

Dacă locuiești în regiunea Americilor, este posibil să notificăm Contul de administrator al familiei dacă evaluăm că activitățile copilului care operează Contul de membru copil al familiei au încălcat Codul nostru de conduită.

Transferuri internaționale

Serviciile noastre operează în multe țări, zone și regiuni, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit și Japonia, ceea ce înseamnă că îți colectăm, prelucrăm și stocăm IP la nivel global, iar autoritățile din aceste țări ar putea, în anumite circumstanțe, să aibă dreptul de a-ți accesa IP. Legile privind confidențialitatea din unele dintre aceste țări s-ar putea să nu ofere același nivel de protecție precum cele din țara sau regiunea în care locuiești sau în care ești cetățean. Ne asigurăm că există măsuri de protecție adecvate atunci când îți transferăm IP în afara țării tale, inclusiv prin încheierea de contracte cu destinatarii care încorporează Clauzele contractuale standard ale Comisiei Europene și Anexa pentru Regatul Unit sau alte mecanisme de transfer relevante, și solicităm ca transferul să aibă loc doar acolo unde este permis de legea aplicabilă. Prin utilizarea Serviciilor noastre, ești de acord cu transferul, prelucrarea și stocarea IP către sau în aceste țări.

Securitate

Menținem măsuri de securitate tehnice și organizatorice adecvate, care sunt conforme cu standardele industriei, pentru a ajuta la protejarea IP împotriva divulgării, accesării, utilizării abuzive, pierderii sau alterării neautorizate sau accidentale. Deși ne străduim să îți protejăm IP, nu putem asigura sau garanta securitatea unor astfel de IP. Îți recomandăm să iei măsuri pentru a-ți proteja datele IP, inclusiv:

  • să folosești controalele de acces îmbunătățite la cont pe care le punem la dispoziție, cum ar fi verificarea în 2 etape și cheia de acces;
  • să păstrezi în siguranță orice parole și coduri de acces pentru dispozitivele și conturile tale și să nu le divulgi nimănui altcuiva; să eviți să folosești aceeași parolă pentru mai multe conturi;
  • să iei în considerare dezactivarea conectării automate la Cont și configurarea unei parole la finalizarea achiziției, în special dacă dispozitivul tău PlayStation este partajat cu alții.
  • Contactează imediat Asistența PlayStation dacă afli de orice utilizare neautorizată a Contului tău sau de alte incidente de securitate.

Vizitează www.playstation.com și/sau contactează Asistența PlayStation dacă ai nevoie de ajutor privind restricționarea accesului la dispozitivele sau conturile tale.

Păstrare

Păstrăm IP despre tine atât timp cât ne este necesar pentru a îndeplini scopurile descrise în această Politică de confidențialitate. În plus, îți păstrăm IP atât timp cât este permis sau necesar pentru a respecta obligațiile noastre legale, pentru a soluționa dispute și a impune respectarea acordurilor. Acolo unde ne este cerut de legea aplicabilă, îți vom șterge IP când acestea nu mai sunt necesare. Chiar dacă îți ștergem IP din bazele de date active, IP pot rămâne pe medii de copiere de rezervă sau de arhivă, precum și în alte sisteme informaționale.

Alegerile și drepturile tale

Ai anumite alegeri referitoare la modul în care sunt colectate, utilizate, stocate și partajate IP, așa cum este descris în această secțiune. Aceste alegeri pot fi accesate prin setările Contului sau ale dispozitivului tău. Alegerile tale includ:

  • Recomandări de achiziție personalizate: poți alege dacă folosim IP pe care le-am colectat despre tine pentru a-ți personaliza recomandările de achiziție.
    • Reține că întotdeauna vom personaliza ușor ceea ce vezi (de ex., pentru a evita afișarea conținutului pe care l-ai cumpărat deja din PlayStation Store), iar unele dispozitive, aplicații și jocuri mai vechi ar putea afișa în continuare o anumită personalizare comercială. 
  • Reclame personalizate: poți alege dacă folosim IP pe care le-am colectat despre tine pentru a-ți servi reclame pe Serviciile noastre și pe site-urile și aplicațiile terților. Dacă îți dai consimțământul pentru acest lucru, ai putea vedea reclame PlayStation personalizate pe site-urile pe care le vizitezi (de ex., site-uri de rețele sociale).
  • Colectarea datelor de pe dispozitiv: poți alege dacă vom colecta doar datele limitate necesare pentru a furniza Serviciile noastre sau date complete pentru a oferi o experiență mai bogată. Te rugăm să consulți secțiunea „Despre datele dispozitivului” de pe consola ta pentru mai multe informații și pentru a afla cum să-ți schimbi setările.
  • Preferințe de comunicare: poți alege dacă îți trimitem e-mailuri de marketing sau notificări push. 
  • Partajarea de IP sociale: poți alege dacă partajezi alte IP, cum ar fi numele tău, prietenii de pe PlayStation sau activitățile cu alți utilizatori și dacă folosești caracteristici sociale precum chatul text și de voce.
  • Conținut partajat: poți alege dacă partajezi conținut, cum ar fi videoclipuri de gameplay, cu alți utilizatori. 
  • Colectarea datelor de voce: poți alege dacă vom colecta transcrierea vocii (excluzând vocea vorbită) pentru a îmbunătăți caracteristica noastră de Transcriere chat.
  • În funcție de țara sau regiunea ta, poți avea drepturi suplimentare referitoare la IP. De exemplu, dacă se aplică, poți gestiona setările cookie-urilor sau ne poți solicita mai multe informații dacă luăm o decizie cu privire la tine sau contul tău bazată exclusiv pe procese decizionale automatizate, care au un impact semnificativ asupra ta. Informații suplimentare pot fi găsite în anexa aplicabilă Politicii de confidențialitate.

Pentru un format PDF alternativ, accesibil, al acestei Politici de confidențialitate, te rugăm să ne contactezi folosind informațiile din secțiunea Contactează-ne a acestei Politici de confidențialitate.

Contactează-ne

Te rugăm să ne contactezi pentru informații suplimentare despre această Politică de confidențialitate sau despre procesarea IP ori pentru a depune o reclamație, prin oricare dintre metodele descrise mai jos. Îți putem solicita să îți verifici identitatea sau, dacă este necesar, să percepem o taxă rezonabilă pentru procesarea solicitărilor, în funcție de natura solicitării tale. Putem refuza să procesăm solicitări care nu sunt cerute de legile aplicabile.

Dacă locuiești în regiunea Americilor, te rugăm să ne contactezi:

  • Prin telefon la: 1-800-345-7669
  • Prin poștă la:

SONY INTERACTIVE ENTERTAINMENT CONSUMER SERVICES DEPARTMENT

2207 BRIDGEPOINTE PARKWAY

SAN MATEO, CALIFORNIA, 94404

Dacă locuiești în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Australia, Noua Zeelandă, India sau Pakistan, te rugăm să ne contactezi:

  • Prin poștă:

Data Protection Office

Sony Interactive Entertainment Europe Limited / Sony Interactive Entertainment Network Europe Limited

10 Great Marlborough Street

Londra

Regatul Unit

W1F 7LP

  • Online la: www.playstation.com/data-subject-request
  • Prin e-mail la: siee.dpo@sony.com.

Sony Interactive Entertainment Europe Limited și Sony Interactive Entertainment Network Europe Limited sunt înregistrate în Anglia sub numerele de companie: 03277793 și 06020283.

Dacă locuiești în Turcia, l-am desemnat pe Özdağıstanli Ekici Avukatlık Ortaklığı în calitate de reprezentant al operatorului de date din Turcia. Poți contacta reprezentantul nostru prin e-mail la info@iptech-legal.com.

Dacă locuiești în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, Indonezia, Japonia, Malaysia, China continentală, Filipine, Singapore, Regiunea Taiwan sau Thailanda, te rugăm să ne contactezi:

  • Prin telefon la:

+852 5814 0155 (Regiunea Administrativă Specială Hong Kong)

+62 1500 323 (Indonezia)

400 810 8166 (China continentală)

+60 3 2770 0288 (Malaysia)

+65 6347 5988 (Singapore)

+886 2 7752 7470 (Regiunea Taiwan)

+66 0 2459 0206 (Thailanda)

Dacă locuiești în Coreea de Sud, te rugăm să consulți anexa pentru Coreea de Sud pentru detaliile de contact ale agentului nostru intern și ale ofițerului pentru protecția informațiilor personale.

Reclamații

Dacă ai o îngrijorare cu privire la modul în care îți gestionăm IP, te rugăm să iei legătura cu noi mai întâi, ca să putem încerca să îți soluționăm problema folosind detaliile de mai sus. Dacă simți că nu ne-am ocupat de îngrijorarea ta și/sau că eșuăm în a ne respecta obligațiile legale, poți contacta următoarele:

Dacă locuiești în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Australia, Noua Zeelandă, India sau Pakistan, poți contacta autoritatea de reglementare locală pentru protecția datelor sau Biroului Comisarului pentru Informații („ICO”) din Regatul Unit. Mai multe informații despre raportarea unei probleme la ICO pot fi găsite la https://ico.org.uk/.

Dacă locuiești în China continentală, poți căuta soluții prin canale externe contactând Administrația Spațiului Cibernetic din China. Detaliile lor de contact pot fi găsite la http://www.cac.gov.cn.

Dacă locuiești în Coreea de Sud și trebuie să raportezi sau să ne consulți despre orice alte probleme legate de confidențialitate, te rugăm să contactezi organizațiile de mai jos:

  • Centrul de Raportare a Încălcării Informațiilor Personale (118 fără prefix de zonă)
  • Unitatea de Investigare a Crimelor Cibernetice, Parchetul Suprem (02-3480-3571)
  • Centrul de Răspuns la Teroarea Cibernetică al Agenției Naționale de Poliție (182 fără prefix de zonă)

Modificări aduse acestei Politici de confidențialitate

Putem revizui această Politică de confidențialitate în orice moment. Continuând să accesezi sau să utilizezi Serviciile noastre după intrarea în vigoare a acestor modificări, recunoști și accepți că IP vor fi gestionate în conformitate cu Politica de confidențialitate revizuită.

Versiunea 10 (2026.08)

Anexa la Politica de confidențialitate pentru Spațiul Economic European (SEE), Regatul Unit și Elveția

Această anexă furnizează informații suplimentare cerute de lege dacă locuiești în SEE, Regatul Unit sau Elveția. Trebuie citită împreună cu Politica de confidențialitate.

Drepturile tale

Poți accesa, modifica sau șterge anumite IP prin setările Contului tău. De asemenea, poți exercita aceste drepturi, precum și celelalte drepturi descrise mai jos, contactându-ne la www.playstation.com/data-subject-request. Ne rezervăm dreptul de a-ți refuza solicitările dacă nu îți putem verifica identitatea sau dacă legea aplicabilă permite acest lucru.

  • Dreptul de acces și portabilitate: ai dreptul să soliciți anumite informații despre prelucrarea IP și să ți se ofere o copie a IP, în anumite circumstanțe definite și cerute de lege. Pentru a descărca o copie a principalelor IP pe care le prelucrăm, conectează-te la Contul tău pe www.playstation.com și navighează la [Setări cont] > [Setări de confidențialitate] > [Solicitări de accesare a datelor].
  • Dreptul de ștergere: ai dreptul de a solicita să ștergem IP pe care le-am colectat sau păstrat despre tine, în anumite circumstanțe definite și cerute de lege. Îți poți închide Contul contactând Asistența PlayStation. În urma solicitării tale de ștergere, te rugăm să reții că IP pe care le colectăm despre tine ar putea fi în continuare păstrate din motive legale, contabile, de continuitate a afacerii (copiere de rezervă), antifraudă și de comunitate. IP colectate din jocuri și aplicații mai vechi s-ar putea să nu fie integrate cu închiderea Contului. Dacă ai conturi la alte companii din grupul Sony, va trebui să contactezi companiile respective separat pentru a închide acele conturi. Pentru mai multe informații, vizitează https://www.sony.co.uk/mysony.
  • Dreptul de rectificare: ai dreptul de a-ți rectifica IP, în anumite circumstanțe definite și cerute de lege.
  • Dreptul de obiectare: ai dreptul de a obiecta la prelucrarea IP, în anumite circumstanțe definite și cerute de lege. De exemplu, ai dreptul de a obiecta față de utilizarea datelor tale IP pentru scopuri de marketing direct.
  • Dreptul de restricționare: ai dreptul de a restricționa prelucrarea IP, în anumite circumstanțe definite și cerute de lege.

Ai dreptul de a nu fi discriminat ilegal deoarece ți-ai exercitat aceste drepturi.

Poți gestiona setările cookie-urilor în conformitate cu Politica noastră privind cookie-urile.